Episodul 5: Armate Fantoma

30 05 2009


In trecut, cand oamenii credeau mai mult decat astazi in mituri si legende, fantomele pareau mai spectaculoase. Ei vedeau imagini ale zeilor sau figure eroice, iar armatele-fantoma luptandu-se pe cer erau o prezenta obisnuita. Astazi, astfel de viziuni sunt rare; in viziuinile moderne, e prezenta de obicei o singura fantoma. Aceasta diferenta ar indica o legatura intre tipul de aparitie si mediul sau experienta persoanei care o vede. Exista povestiri despre regale Arthur si vechii zei Odin si Thor, care lupta in mari batalii purtate de fantome. Aceste proiectari fantomatice puteau fi miraje ale unor lupte reale, sau erau probabil semen premonitorii ale unor batalii ce aveau sa urmeze.

Arcasii din Mons
In timpul primului razboi mondial (1914-1918), prima batalie la care au luat parte fortele britanice a fost cea de la Mons, in Belgia, unde englezii erau intr-o evidenta inferioritate numerica fata de germani. Ziarele timpului au scris atunci despre o imagine miraculoasa care a aparut pe cer deasupra campului de lupta, aceasta incurajans trupele britanice. Se presupune ca aratarea fantomatica i-ar fi infatisat pe Sf. Gheorghe si pe arcasii sai, dar martorii oculari de ambele parti sustineau ca era vorba de o armata fantoma cu sabii, proiectata pe cer ca un film. Nu se auzeau niciun fel de sunete, dar tabloul a fost receptat de multi oameni aflati pe campul de lupta si interpretat drept o interventie divina.

Actiunea Repetata


In august 1942, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, trupele aliate au lansat un atac asupra orasului Dieppe, pe coasta normanda, in Franta ocupata de germani. Era un preludiu la debarcarile din Ziua Z si misiunea a avut success. Noua ani mai tarziu, doua femei aflate in vacanta langa Dieppe au fost trezite in zorii unei zile de zgomote de impuscaturi. In urmatoarele trei ore, ele au ascultat uimite, in tacere, sunetele luptei care a avut loc cu noua ani mai inainte. Relatarile lor au fost apoi comparate cu datele oficiale despre batalie si au fost gasite extreme de asemanatoare.

Toba lui Drake


Sir Francis Drake (1540-1596) folosea o toba a chema la lupta echipajul navei sale Golden Hind. Conform legendei, Drake a promis pe patul de moarte sa se intoarca si sa lupte pentru Anglia de cate ori va suna toba care anunta apropierea inamicului. In timpul ceui de-al doilea razboi mondial, multe nave de razboi au fost salvate miraculos de la dezastru, in timp ce se auzeau sunete fantomatice de toba. Toba lui Drake nu mai fusese insa dusa niciodata la bordul vreunei corabii din momentul intoarcerii sale in Anglia, adica in secolul al 16 lea.

Cetatea lui Dumnezeu
Pe cand se afla in tabara, langa Roma, in anul 312, imparatul Constantin a avut viziunea unei cruci in mijlocul cerului. O inscriptie de pe aceasta cruce il indemna sa atace. El a atacat si a castigat. Drept recunostinta pt Sfantul Duh, el a dat ordin ca religia crestina sa devina religia oficiala a Imperiului Roman.

Ultima Batalie a lui Custer
In iunie 1876, eroul Razboiului Civil American, generalul Custer, a fost ucis la Little Bighorn intr-o lupta impotriva indienilor Sioux. Cu o luna inainte, la inceputul expeditiei, pe cand Custer iesea din Fortul Abraham Lincoln, oamenii din fort au vazut jumatate din regiment cum se ridica sus, pe cer, si apoi dispare.
Ulterior, jumatate din regimental al VII lea de cavalerie a fost masacrat in batalie.





Episodul 4 – Spirite Sfinte

29 05 2009

De obicei, se crede ca Biserica este cea care alunga spiritele, desi se intampla ca ea insasi sa fie bantuita de un numar considerabil de spirite. Multe din aceste aparitii iau forma unor imagini mirculoase sau reprezinta figurile lui Hristos, Fecioarei Maria si a sfintilor. Dincolo de aceste viziuni religioase, Biserica tinde sa explice fantomele drept spirite care nu isi afla linistea, nu reusesc, dintr-un motiv sau altul, sa treaca in viata de dincolo, punand totodata fenomenul straniu de tip poltergeist pe seama diavolului. Majoritatea religiilor clasifica spiritele bune si rele cam in acelasi fel. In cadrul Bisterii Crestine, spiritual divin este Sfantul Duh.

Calugari Fantoma


Pretutindeni in lume exista biserici ruinate sau manastiri bantuite de fantome de calugari si calugarite. Un calugar din Siberia, Grigori Rasputin, pare sa bantuie vechiul palat imparatesc din Moscova. Obtinand increderea lui Nicolae II si a Alexandrei Rasputin a condos din umbra Rusia inainte de revolutia din 1918. El si-a facut numerosi dusmani si a fost ucis de un grup de nobili in 1916. Fantoma lui inca bantuie pe coridoarele puterii, cautand eventual razbunare.

Perioada de Vis


Australienii aborigeni isi privesc rudele decedate cu mult respect. Ei nu se tem de moarte si fantomele celor morti sunt binevenite sa participle la ritualuri si sarbatori.

Aborigenii indeplinesc periodic ritualuri si sarbatori magice pentru a-si reinnoi relatia cu stramosii morti, care sunt incurajati sa reviziteze pamanturile tribului lor.

Metodisti Innebuniti
Spre sfarsitul secolului al-17-lea, familia Wesley, fondatoare a Bisericii Metodiste, s-a mutat in vechiul presbiteriu din Epworth, Yorkshire (Anglia). Presrbiteriul a devenit deodata locul unei activitati sustinute si al unei puternice fervori religioase. Acest lucru a deranjat, probabil, vreun spirit catolic si, pentru scurt timp, 1715-1716, casa a suferit de pe urma unui fenomen poltergeist. Incidentele au fost multe si variate: o rasnita de porumb si o frigare mecanica au inceput sa functioneze singure, se auzeau sunetele unui leagan ce se misca, dupa care urmau batai misterioase, iar usile se deschideau de la sine. Toate acestea au incetat brusc; totusi, incidentele se mai repeta si astazi.

Viziuni Ceresti


Din cand in cand, cineva sustine ca a avut o viziune miraculoasa. Aceste viziuni se manifesta intr-o varietate de forme, printre care vise, aparitii fantomatice si imagini miraculoase.
In 1980, doamna Ivy Wilson a fotografiat acest curcubeu la Woombye, in sud-estul Queenslandului, in Australia. Cand a developat filmul, ea a observat aceasta imagine a Fecioarei Maria cu Pruncul. Fotografia nu a fost facuta prin sticla, deci nu putea fi o reflexie.

Spirite pe Cer

Nu e ceva neobisnuit ca viziunile religioase sau spiritele sfinte sa apara in nori. Aceasta imagine a lui Hristos a fost fotografiata in timpul unei misiuni de bombardament din timpul razboiului din Coreea (1950-1953). Fantomele sunt adeseori descries ca si cum ar fi facute din aceeasi substanta ca si norii, asemeni acestora ele pot sa apara timp de cateva momente, inainte sa se destrame in aer. Sufletul a fost de asemenea asemanat cu un nor care se avapora pe masura ce paraseste trupul.





Episodul 3 – Forte Necunoscute

24 05 2009

Majoritatea fantomelor par sa fie benigne si sa nu cauzeze niciun fel de probleme. Cu toate astea, unele spirite nu par sa fie deloc pasive si pot cauza rani sau, in cazuri extreme moartea.

Cea mai comuna forma a unui astfelde comportament malefic este fenomenul “poltergeist”. Exista multe povestiri despre oameni care cad victime unor agresiuni invizibile. Un caz extreme, in 1761, in Ventimiglia, Italia, se refera la o femeie atacata de o forta atacata de o forta nevazuta. Corpul ei fusese efectiv sfasiat in prezenta celor patru insotitori ai sai, care au ramas nevatamati.

Fenomenul Poltergeist


Fenomenul se manifesta prin ridicarea si rotirea obiectelor in aer, sau prin aparitia lor din directii necunoscute. In 1998, toate obiectele din imagine aflate intr-o casa din teritoriile de nord ale Australiei, “au cazut” pe parcursul a 2-3 ore. Cutitul a zburat pe langa un cercetator, aflat in casa in acel moment, si aproape ca i-a atins urechea.

Parul de azi disparut a doua zi


Intre 1876 su 187, in provincial Nanking din China a avut loc un fenomen straniu, dar nu singular in istoria chineza. Un aggressor invizibil era prezent pretutindeni, taind parul legat in cosite ale oamenilor. Uneori, pentru o perioada foarte scurta de timp, se putea vedea o umbra, alteori, o mana invizibila prindea brusc parul din spate si il taia. Intamplari similare s-au petrecut si in Canada, in 1899 si la Londra in 1933.

Golirea Caselor


Mobila din aceasta casa, din Dodlestone, Chester, in timp ce proprietarii nu erau acolo a fost in mod repetat adunata intr-un colt al camerei de o forta necunoscuta. Odata, in 1983, au fost de asemenea primate mesaje pe computer de la un om care pretindea ca traieste in secolul 16. Acesta este un caz de lumi paralele, in care oamenii din alte dimensiuni temporale par sa imparta acelasi spatiu cu noi.

Vatamari Corporale


In 1926, Eleonora Zugun, o fetita de 13 ani din Romania, a suferit rani groaznice din partea unei forte invizibile. Martorii descriu ca au vazut cum gatul i-a fost strans de parca cineva ar fi sugrumat-o. Alta data, i-au aparut spontan pe fata si pe gat semen de muscaturi si zgarieturi. Cazul Eleonorei este unul cunoscut in domeniul poltergeist.

Filmat cu Camera de Luat Vederi


Aceasta imagine de pe o caseta video filmata in 1967, in Rosenheim, Germania, fixeaza momentul cand fluxul de lumina al lampilor din biroul unui avocet au inceput a oscila de la sine.
Nicio cauza fizica nu putea fi atribuita fenomenului. Sistemul de telefonie se comporta si el ciudat. Toate cele patru telefoane din birou sunau brusc, fara un motiv aparent si se inregistrau cresteri ciudate ale nivelului energiei. Sigmund Adam, avocatul, a chemat expertii in ajutor. Sursa acestor intamplari misterioase era una din functionarele sale, o tanara de 19 ani. Cand ea a plecat, activitatea poltergeist s-a oprit.

Blestemul Poltergeist
Trilogia de succes, “Poltergeist”, este inceputa de Steven Spielberg in 1982 cu prima parte. A fost si cea mai de succes parte a seriei.

Un grup de fantome aparent benigne incep a comunica cu tanara de 5 ani Carol Anne Freeling, ce locuieste in California intr-o casa construita pe un vechi cimitir. Comunica cu ea folosind energie statica prin televizor. In cele din urma folosesc televizorul ca pe o poarta spre casa. O rapesc pe Carol Anne, iar familia incearca sa o salveze. Fetita este salvata, dar fantomele conduse de demonul cunoscat ca “The Beast” o iau razna.

Este vorba de faptul ca intr-un interval scurt de timp, 6 ani, 4 actori au decedat, unul murind chiar in timpul filmarii a celui de-al doilea film. Doi au murit la varste mici, 12 si 22 de ani.

Actorii care au cazut victime blestemului:

Dominique Dunne, la 22 ani – a jucat rolul Danei in primul film si a murit in 1982 strangulata de iubit. Acesta a fost condamnat la 6, dar a iesit dupa 3 ani jumate. La process a declarat ca audea voci care i-au spus sa faca ce a facut.

Julian Beck, la 60 de ani – cel care a jucat rolul lui Kane in Poltergeist 2, a murit in 1985 din cauza cancerului la stomac. Cancerul i-a aparut la 2 saptamani dupa ce a acceptat rolul in film.

Will Sampson, la 53 de ani – care a jucat rolul indianului amerindian Taylor in Poltergeist 2, a murit dupa o operatie nereusita la rinichi si din cauza malnutritiei de dupa operatie in 1987.

Heather O’Rourke, la 12 ani – a jucat rolul lui Carol Anne in toate cele 3 filme. A murit in 1988 dupa ce doctorii au diagnosticat-o initial cu o forma acuta de influenza, dar mai tarziu au schimbat diagnosticul la soc sceptic, dupa ce bacterii toxice i-au invadat sistemul circulator.

In timp ce scria nuvelizarea filmului, autorul James Kahn a marturisit ca dupa ce a terminat de scris “un fulger a strapuns cerul, cladirea a fost lovita, iar jocurile arcade au inceput sa mearga singure”





Episodul 2: Suflete Nelinistite

20 05 2009

Cauza cea mai obisnuita care face o fantoma sa se manifeste este faptul ca spiritual sau sufletul unei persoane decedate nu are liniste, si nu poate sa se odihneasca. Se crede ca aceasta stare de zbucium intre lumea de aici si taramul de dincolo are mai multe cause. Toate aceste cause sunt insa puse in legatura cu sentimental de nedreptate sau de vina pe care il incearca suflletul cuiva, deoarece in timpul vietii nu a facut totul pentru a proteja pe cineva.

Nedreptatea poate fi simtita de victima unei crime violente, care se intoarce continuu la scena crimei aparent incapabila sa se linisteasca pana cand nu se va fi descoperit ucigasul. Poate deveni o fantoma si persoana care pur si simplu nu era gata sa moara in acel moment, manifestandu-si astfel durerea ca a trait pe Pamant atat de putin.

Proiectia astrala
Majoritatea religiilor impartasesc credinta intr-o lume a spiritelor (sau plan astral) in care se intorc sufletele mortilor. Nu e un loc separate in cer, ci e un spatiu care se afla pretutindeni in jurul nostrum, la un nivel de perceptie de care nu suntem de obicei constienti.

Corpul astral sau spiritual unei persoana, pare sa paraseasca trupul in somn si in momentul mortii pentru a accede la un alt nivel al existentei.
Fantomele pot fi proiectii astrale ale celor morti care au ramas prizonieri intre lumea aceasta si cealalta. Daca nu sunt eliberate intr-un fel sau altul, ele nu reusesc sa treaca definitive in lumea spiritelor.

Insula Fericitilor

In mitologia celtica, se spune ca atunci cand regale Arthur se afla in pragul mortii, el a fost dus cu o barca in Avalonm Insula Fericitilor. Conform legendei, Arthur nu a murit insa, ci si-a revenit si se va intoarce sa lupte impotriva dusmanilor tarii sale de cate ori va fi nevoie. Neputand sa-si afle linistea, fantoma lui Arthur a fost vazuta uneori in valea Cam din Somerset, regiune unde se presupune ca a avut loc ultima batalie pamanteasca a lui Arthur.

Transportul Fantomelor

In Papua Noua Guinee, bastinasii privesc adeseori orizontul in cautarea unui “transport al fantomelor”. Ei asteapta ca rudele lor moarte sa vina in canoe mari (astazi chiar corabii sau avioane) pline de bunuri care sa le imbogateasca viata.

In trecut, misionarii care aduceau cu ei artefacte din lumea civilizata aveau voie uneori sa se stabileasca in Papua, deoarece bastinasii ii confundau cu fantomele stramosilor morti.

Fantome Fara Cap
Acestea sunt destul de des intalnite si se presupune ca apar ca urmare a faptului ca persoana a resimtit un puternic sentiment de nedreptate in legatura cu sfarsitul sau violent. In trecut, Turnul Londrei a fost scena multor executii si are trista glorie de a fi cea mai bantuita cladire din lume.

La fel si in Paris, cand in perioada Revolutiei Franceze (1789-1799), locul executiilor avea reputatia de a fi “vizitat” de cateva fantome fara cap, printre care si de cea a lui Ludovic al-XVI-lea si a Mariei Antoinetta.

Zei Mitici

In mitologia nordica, una dintre cele mai temute aparitii era Odin, zeul razboiului. Insotit de o haita de caini in “Vanatoarea Salbatica”, Odin trece in gallop pe cerul noptii, in cautarea sufletelor pierdute. Aparitia sa anunta de obicei o moarte iminenta.





Episodul 1: Ce este o fantoma ?

16 05 2009


Nimeni nu stie cu adevarat ce este o fantoma. In ciuda obsevarilor inregistrate de-a lungul istoriei, nu exista fapte elementare asupra carora toata lumea sa fie de acord. Cercetatorii moderni continua sa investigheze subiectul, dar pana cand ajungem sa stim mai multe, problema existentei sau a inexistentei fantomelor ramane in general o problema ce tine de propria convingere.

S-a inradacinat insa credinta ca fantomele sunt spiritele mortilor. Aceasta opinie face inevitabil legatura cu probleme mai ample ale credintei religioase, cu superstitiile culturale si teoriile stiintifice.

Oricare ar fi punctul nostru de vedere, numeroasele relatari ale obsevarilor si evenimentelor extraordinare cu fantome fac greu de ignorat acest fenomen fascinant. De ce insa toata lumea vorbeste despre ele si care este oare adevarul ce se ascunde in spatele acestor fenomene ciudate ?

Perceptii

O fantoma, asa cum si-o inchipuie majoritatea oamenilor, reprezinta imaginea unei figure triste, imbracata intr-o roba alba. Ea e prinsa in catuse de niste lanturi pe care le trage dupa sine cu zgomot, de acestea fiind atarnate eventual o greutate.

In realitate, o astfel de manifestare evidenta este rara. Se pare ca majoritatea fantomelor apar o singura data, de obicei in momentul mortii, si nu se mai intorc niciodata se bantuie acea casa. Multi dintre cei care pretind ca au vazut o fantoma, afirma ca este o experienta pozitiva si inaltatoare. Ei simt ca le e teama doar atunci cand fantoma incepe sa se materializeze.

Viata de Dincolo


De-alungul istoriei, majoritatea culturilor au crezut intr-o forma de viata de dupa moarte. Vechii egipteni faceau pregatiri elaborate pentru calatoria spre viata de dincolo, mumificand si pastrand corpul dupa moarte. Biserica Crestina promite invierea sufletului dupa moarte.

Fantomele sunt uneori considerate suflete sau spirite ramase prizoniere pe Pamant, incapabile sa treaca dincolo, in planul spiritual.

Trucuri


Multe fotografii cu fantome s-au dovedit a fi false. Ele erau extreme de populare la sfarsitul secolului al 19 lea, cand fotografia reprezenta o tehnologie cu totul noua.
Cel mai simplu truc fotografic este dubla expunere a doua fotografii separate pe acelasi segment de filme, imaginile suprapunandu-se.

Alterarea starii de veghe


Alcoolul, drogurile (marijuana, LSD si cocaine) pot avea un effect profound asupra creierului si produc halucinatii. Se pretinde totusi ca uneori drogurile alterand starea de veghe, permit creierului uman sa observe prezente care se afla in permanenta in preajma noastra, dar pe care nu le putem vedea in mod normal. Este una din explicatiile care se dau fenomenului.

Lumini fantastice

Unele fantome pot fi atribuite unor fenomene naturale. In trecut, lumini fantastice, cum ar fi aurora boreala, la Polul Nord, au ajuns sa fie interpretate ca viziuni spirituale. Un fenomen numit focuri ratacitoare sau focurile Sf. Elma, au fost uneori confundate cu fantomele. Timp de secole, lumini misterioase au fost vazute deasupra terenurilor mlastinoase . Ele nu sunt totusi spirite ale mortilor, ci arderi spontane ale gazelor din mlastini.





Mistere S.R.L. – Maraton Fantome

16 05 2009

Buna ziua tuturor ! Imi cer scuze pentru inactivitatea din ultima vreme, dar ca toti oamenii, am fost si eu ocupat. Fac acest post si va anunt ca in seara asta,  Mistere S.R.L. va incepe primul maraton al site-ului.  Subiectul maratonului va fi unul despre care multi doriti sa vedeti articole aici, si am primit multe cereri. Subiectul este:  Fantome, Case Bantuite si Povesti Stranii

Pe site-ul nostru mai este un articol legat de acest subiect, care se bucura de multe vizualizari.

Vor aparea articole la distanta de doua, trei zile.  Asa ca fiti cu ochii pe blogul nostru in urmatoarea perioada, pentru a citi unele din cele mai interesante subiecte.